Oamenii vor primi din 2017 transfuzii cu sânge făcut în laborator, din celule stem

poza transfuzieÎn aproximativ doi ani, oamenii vor primi transfuzii cu sânge făcut în laborator, din celule stem. Autorităţile britanice din domeniul sănătăţii (National Health Service – NHS) au anunţat că în 2017 va începe un studiu clinic în care oamenii care au nevoie de sânge vor primi transfuzii cu sânge creat „artificial”.

„Unul dintre cele mai așteptate studii clinice va începe înainte de anul 2017”, au anunțat reprezentanţii NHS, citaţi de telegraph.co.uk.

Sângele sintetic, aşa cum îl numesc oamenii de ştiinţă, este creat în laborator din celule stem recoltate la naştere din cordonul ombilical şi din celulele stem din sângele periferic recoltat de la donatori adulţi.

Studiul clinic, primul din lume, va include mici transfuzii pentru a testa posibile reacţii adverse. În plus, oamenii de ştiinţă speră să poată crea în laborator cantităţi foarte mari de sânge din celule stem, mai ales că la ora actuală în toată Europa numărul donatorilor de sânge este în scădere, iar nevoie de sânge în spitale creşte.

De asemenea, cercetătorii au în vedere şi crearea de sânge care să ajungă la pacienţii care suferă de anumite afecţiuni precum anemie sau talasemie şi care au nevoie de transfuzii de sânge, în mod constant.

„Intenţia nu este de a înlocui donarea tradiţională de sânge, ci de a avea în permanenţă sânge pentru o anumită categorie de pacienţi”, a afirmat Nick Watkins, din cadrul NHS Blood and Transplant.

Celulele stem recoltate la naştere din cordonul ombilical au fost cu succes controlate pentru a se dezvolta, în laborator, în sânge complet funcţional, care are aceleaşi caracteristici ca sângele de la donatori.

Studiul clinic care va începe în anul 2017 are în spate cinci ani de cercetare şi de alte studii, în care au fost implicaţi oameni de ştiinţă din cadrul celor mai renunite universităţi din Marea Britanie: Cambridge, Oxford şi Bristol.

Un proiect similar are loc şi în Scoţia.

PartajeazaShare on Google+0Share on Facebook0